Mariana Cimponasu

Născută în anul 1973, pe meleaguri giurgiuvene, la început de vară când florilor le păleşte aroma, în satul Vlaşin, la îngemănarea resemnată a apelor cu pădurea, purtătoarea doinei vlăscene în lume, Mariana Cimpoiaşu a cunoscut viaţa prin contact direct cu sufletul naturii. Şi-a premeditat şi perpetuat talentul de cântăreaţă populară prin resortul sufletesc al unor părinţi îndrăgostiţi de frumos şi natură; şi-a legat copilăria de locul natal, câştigând în cei 8 ani de şcoală primară, petrecuţi la Vlaşin, o experienţă de viaţă bogată, având la bază dragostea pentru natură şi respectul pentru cei din jur.

Încă din şcoala primară a luat contact cu scena muzicală, ajutată de directorul şcolii, Dinu Nicolae, participând pe rând la fazele comunale, judeţeană şi naţională ale Festivalului Naţional “Cântarea României”. Copila de 12 ani din Vlaşin a încântat juriul Festivalului cucerind la debut locul doi, cu o ba-ladă inspirată din satul natal, pentru ca apoi să obţină alţi doi ani la rând acelaşi loc secund la Festivalul „Cântarea României”.

A împânzit însă micul ecran, participând la numeroase emisiuni de profil, a străbătut ţara în lung şi-n lat concertând pe scenă alături de artişti cunoscuţi ai vremii şi a reuşit să-şi adune melodiile în două albume de succes, cu care şi-a încântat iubitorii de muzică populară.

Melodiile albumelor sunt din zonele Oltenia, Muntenia, Vlaşca, Teleorman, iar sursele de inspiraţie au derivat din viaţa de la ţară, din zona Vlaşin şi din melodiile Mariei Lătăreţu, muza de suflet a Mariei Cimpoiaşu

*Solista canta cu formatie live, nu se incadreaza in pachetele recomandate, pentru oferta personalizate va rugam sa ne contactati.